Semnează cu Facebook Semnează cu email

Petiție #Aresel! #Ajunge!

 

În atenția: partidelor politice din România care s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile pentru Parlamentul European

Către: toți candidații pentru un mandat de europarlamentar

Ref: #Aresel! #Ajunge! #Enough! #Basta! #Eleg! 

 

Stimați candidați [1] ,

În timpul campaniilor electorale, votul nostru, al romilor, este egal cu cel al oricărui cetățean român, iar dumneavoastră știți cel mai bine acest lucru, căci brusc în comunitățile de romi apar reprezentanți electorali. Însă, în restul timpului, nu mai suntem tratați cu același interes și pentru asta spunem #Aresel! #Ajunge! Știm că de foarte multe ori evitați să treceți prin „țigănie”, să vedeți problemele cu care ne confruntăm zi de zi și realitatea în care trăim. Atât timp cât politicienii locali scot „țiganii” la vot, mecanismul funcționează, politica merge mai departe, iar noi rămânem să ne zbatem în sărăcie și segregare, generație după generație.

Noi, după 28 de ani de democrație, vă spunem #Aresel! #Ajunge!

Credem în binele comun și omenie, nu în manipulare și corupție!

Nu generalizăm. Știm că sunt și altfel de politicieni. Sunt cei care aleg să ignore „țigănia”, sau cei care vorbesc despre politici publice nepotrivite pentru cei mai mulți romi, luxuri teoretice, precum hrana bio sau tranziția la automobilele electrice. Sunt acei politicieni care uită sau aleg să ignore că peste jumătate din familiile rome abia supraviețuiesc de la o zi la alta din cauza marginalizării sistematice, a sărăciei și discriminărilor la care sunt supuse în România.

Din acest motiv, pentru că ne ignorați, vă spunem #Ajunge! #Aresel!

Suntem cetățeni și cetățene ale acestei țări, iar dumneavoastră ne reprezentați și pe noi. Vrem să vorbiți și despre nevoile și problemele noastre!

Domnilor și doamnelor politicieni, #Aresel cu vechile tehnici de a obține voturile romilor!

Noi, semnatarii/semnatarele acestei petiții, indiferent de “atențiile” dumnevoastră și promisiunile rămase în acest stadiu, nu vă mai acordăm votul fără să ne prezentați public soluții pentru incluziunea socio-economică a romilor, combaterea urii și discriminării împotriva romilor și promovarea culturii romilor din/în România.

Noi, stimați candidați, dorim ca dumneavoastră să respectați următoarele principii pentru comunitatea romă din țara noastră:

1. Să folosiți întodeauna cuvântul rom atunci când vă referiți la noi. Noi suntem cetățeni români de etnie romă, iar dumneavoastră ne reprezentați prin votul cu care ați fost investiți.

2. Să condamnați public discriminarea și segregarea geografică, școlară sau în spitale a persoanelor de etnie romă și să inițiați rezoluții în Parlamentul European care să sancționeze financiar (puncte în minus la finanțările europene, de exemplu) autoritățile locale care promovează segregarea și discriminarea etnică și de gen.

3. Să veniți să discutați cu noi, în comunitățile noastre, locul unde politicile dumneavoastră trebuie să producă diferențe semnificative. Așa va fi cel mai ușor să ne înțelegeți problemele.

4. Să organizați întâlniri cu reprezentanții autorităților locale pentru a stimula intervențiile și investițiile în comunitățile de romi.

5. Să angajați tineri și tinere de etnie romă în biroul de europarlamentar și să îi pregătiți pentru o carieră politică.

6. Să încurajați participarea civică și politică a femeilor rome și să țineți cont de dimensiunea de gen atunci când formulați politici publice pentru etnia romă.

7. Să propuneți strategii europene care să fie fundamentate pe soluții locale, bazate pe consultări publice cu membrii comunităților de romi, integrate (adică, să reflecte toate dimensiunile problematicii locale) în programele de coeziune socială ale Comisiei Europene, ale Guvernului României și ale autorităților locale.

Dacă vă asumați principiile de mai sus, stimați candidați și stimate candidate, vă așteptăm în data de 18 mai 2019 la forumul politic UE2019ROMA pentru a prezenta public perspectiva și viziunea dumneavoastră în ceea ce privește comunitatea romilor din România.

----

[1] indiferent de partid, ideologie, regiune, etnie, religie sau gen.